Progresul București informează, pe această cale, opinia publică cu privire la situația prezentată prin comunicatele emise de Federația Română de Fotbal și Asociația Municipală de Fotbal București.
În mod evident, ambele comunicate sunt tendențioase și prezintă deformat realitatea, plecând de la o informație corectă și anume Progresul București este victima unei tentative de asasinat, pus la cale de SCA Țucă Zbârcea & Asociații și executat de un judecător “tocmit” de la Judecătoria Sectorului 3, doamna Ioana Angheluță. În acest complot, FRF are doar un rol de pion și vom explica în cele ce urmează. Pe doamna Angheluță chiar o invităm să se adreseze CSM pentru repararea onoarei, dacă consideră că Progresul București exagerează prin exprimare.
În urma unui proces în care s-a declarat necompetentă general să judece fondul, instanța a stabilit cheltuieli de judecată (repetăm, fără să judece speța) în sarcina Progresului București, în baza unui contact de asistență juridică din 2012 (încheiat de Mircea Sandu) invocat de Societatea Civilă de Avocați Țucă Zbârcea & Asociații și a facturilor emise de aceasta pe numele Federației Române de Fotbal.
Din acel moment, Progresul București, în calitate de membru al Federației Române de Fotbal, încearcă să obțină acel contract de asistență juridică pentru a afla dacă obiectul contractului acoperă spețele în care SCA Țucă, Zbârcea & Asociații (SCA TZA) reprezintă Federația Română de Fotbal, dar și mai important dacă acel contract semnat de Mircea Sandu în 2012 mai este valabil și dacă mai poate produce efecte juridice.
Conform declarației obținute de la Mircea Sandu, fostul președinte afirmă că nu putea să încheie și nu a încheiat un contract a cărui durată să depășească limita mandatului său (primăvara anului 2014). Această declarație a fost depusă în mai multe dosare de pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, dar a fost ignorată și, până ieri, niciun judecător nu a solicitat SCA TZA să depună contractul de asistență juridică anonimizat pentru a face dovada calității de reprezentant convențional al FRF, conform legii.
Mai mult, Progresul București a adus în atenția instanțelor de judecată faptul că Federația Română de Fotbal, asimilată autorităților publice de nivel central, nu poate încheia contracte de asistență juridică cu caracter general decât cu încălcarea normelor de ordine publică prevăzute de OUG 26/2012.
Astfel, considerând această poziție ca fiind un afront personal, SCA TZA, cea mai mare firmă de avocatură cu capital integral autohton, și-a făcut un țel din reducerea la tăcere a Progresului București, iar calea aleasă a fost asasinarea persoanei juridice cu ajutorul nemijlocit al unor magistrați de la Judecătoria Sectorului 3.
Planul a fost executat în două etape. Prima: executarea silită. A doua: dizolvarea persoanei juridice, pentru o “datorie” ridicolă de 7.000 de lei. Făcând o comparație, doamna judecător Ioana Angheluță are o medie lunară salarială de 12.000 de lei.
Într-adevăr, legea nu prevede un prag pentru dizolvarea persoanei juridice, însă starea de insolvabilitate, diferită de cea de insolvență, trebuie demonstrată dincolo de orice dubiu pentru a se lua o astfel de decizie radicală, respectiv suprimarea unei persoane. Iar datoria trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, dar și necontestată.
În cazul cheltuielilor de judecată invocate, acestea fac obiectul unui apel formulat de Progresul București, însă Judecătoria Sectorului 3 nu pare să-l fi înaintat încă spre instanța competentă (Tribunalul București) și se antepronunță absolut necompetent cu privire la tardivitate.
Revenind la hotărârea pronunțată de doamna judecător Ioana Angheluță, aceasta nu produce efecte deoarece a fost apelată. FRF, SCA TZA și restul complotiștilor au trecut sub tăcere acest aspect pe care-l cunosc foarte bine și invocă, prin comunicat, alte executări silite fictive, pe care le visează poate doar Răzvan Burleanu. Progresul București nu are cunoștință de un alt dosar de executare silită și nici pe Portalul Instanțelor de Judecată nu apare un astfel de dosar. Să audă și prostul satului de la AMFB care a copiat din comunicatul FRF, fără să aibă habar pe ce lume trăiește.
Dosarele la care face referire comunicatul FRF sunt de fapt două cereri de valoare redusă. Primul dosar a avut un prim termen ieri și se întoarce ca un bumerang împotriva SCA TZA și FRF, deoarece, pentru prima dată, în aproape doi ani, o instanță, tot de la Judecătoria Sectorului 3, dispune ca SCA TZA să depună la dosar contactele de asistență juridică, anonimizate (SCA TZA a mai invocat un contract încheiat în anul 2017)!
Avocatul Dan Cristea a avut chiar tupeu să afirme că nu va depune aceste contracte pentru că Progresul București va face plângere penală! Pe această cale, informăm opinia publică, SCA TZA și FRF că plângerea penală la care face referire domnul avocat Dan Cristea va fi făcută de Progresul București cu sau fără contractele de asistență juridică.
Pe cale separată, Progresul București a solicitat Tribunalului București să constate nulitatea contractului de asistență juridică încheiat în anul 2012 între CSA TZA și FRF și, pe cale de consecință, a tuturor actelor subsecvente, inclusiv facturile emise de SCA TZA în baza acestui contract! Respectiv, motivul invocat pentru dizolvarea Progresului București!
Precizăm că, în baza aceluiași contract SCA TZA a asistat FRF în procesul dezafilierii Universității Craiova!
Așadar, până la elucidarea situației contractelor de asistență juridică dintre SCA TZA și FRF, atât pe latura civilă, cât și pe cea penală, orice discuție sau procedură cu privire la dizolvarea Progresului București este absolut abuzivă!
Progresul București consideră că nimeni nu e mai presus de lege, nici domnul Țucă, nici doamna Țucă, nici domnul Zbârcea, nici doamna Angheluță, nici domnul Burleanu… Poate greșim, dar vom afla!
Vom reveni cu detalii!