Acasă Stiri COMUNICATE COMUNICAT Principii, Atribuții și Responsabilități (I)

COMUNICAT Principii, Atribuții și Responsabilități (I)

7331
0

Progresul București revine în activitatea fotbalistică masculină, teoretic, de la zero. Practic, de la un minus din punct de vedere financiar, compensat de un mare plus constituit din palmares și imagine publică. Situația financiară, datoriile istorice, sperăm să le achităm până la finalul anului.

După cum lesne se observă vorbim cât se poate de deschis despre subiectele cele mai sensibile. Nu avem nimic de ascuns! Însă, tocmai aceste datorii, constituite începând cu anul 2009, dovedesc continuitatea activității sportive a Progresului București. Suplimentar, la Tribunal, va fi prezentat și contractul de cesiune al drepturilor sportive, spre disperarea totală a celor două clone, care vor fi nevoite să plătească daune-interese, inclusiv și separat finanțatorii lor, persoanele fizice din Germania și Lacul Tei care au susținut acțiunile ilegale promovate de fripturiștii ale căror prenume încep (coincidență!), cu litera A.

În cadrul procesului, care vizează cele două grupări, Progresul București intenționează să depună o taxă de timbru în cuantum de 30.000 de euro (suma solicitată ca daune fiind de ordinul milioanelor, iar taxa legală nu e tocmai ușor de constituit) pentru capătul de cerere privind daunele-interese. Din acest motiv, inițierea acestei acțiuni în instanță va fi amânată câteva luni, probabil, cel târziu pentru începutul lunii februarie 2020.

Spic de Grau - Progresul / 2010
2010 Spic de Grâu – Progresul București / Între timp, unii suporteri au preferat clonele, mulți au rămas fideli Progresului București! Unde era 2005? Unde era Spartac?

Din punct de vedere “tehnic”, acțiunea este redactată și va fi susținută de cea mai importantă societate de avocatură din România, recunoscută și atestată la nivel internațional, în domeniul proprietății intelectuale.

După cum se observă, prezenta comunicare nu e tocmai un simplu comunicat. Practic, este o informare pentru suporterii Progresului, pentru cei care nu au căzut în mrejele clonelor inventate de un sistem corupt al AMFB și FRF.

Din punct de vedere juridic, Progresul București este singurul club de fotbal care solicită constant MTS, Guvernului României, AMFB, FRF, și, mai ales, instanțelor de judecată, respectarea normelor de ordine publică din domeniul sportului. Restul sunt doar personaje din “Povestea Slujnicei” de la HBO. Inclusiv patronii din Liga 1 par fericiți că sunt jefuiți sistematic, atâta timp cât sunt lăsați să își facă numărul în lojă și la vorbitor (Digi Sport 1).

Începând cu data de 04.09.2019, Adunarea Generală a stabilit principii, atribuții și responsabilități clare pentru membrii Consiliului Director al AS FC Progresul București.

TUDOR IACOV, PREȘEDINTE

Astfel, din punct de vedere al reprezentării legale, autoritate deplină are domnul Iacov NS Tudor, președintele AS FC Progresul București.

În absența acestuia, atribuțiile cu privire la reprezentarea legală sunt preluate, conform mandatului, de domnul Florin Alboiu, director executiv al AS FC Progresul București.

FLORIN ALBOIU, RESPONSABIL PENTRU COMUNICARE ȘI RELAȚIA CU AMFB

După cum se poate observa, Adunarea Generală a decis cooptarea domnului Florin Alboiu, unul dintre principalii contestatari ai Progresului București în sezonul 2016-2017 (în fapt, doar al unor decizii luate la nivelul AMFB) în cea de-a două funcție ca putere în club, tocmai în ideea de a limita tendințele inerente cu privire la încălcarea legilor și regulamentelor în vigoare. În consecință, domnul Florin Alboiu a fost mandatat să reprezinte cu putere deplină Progresul București în relația, mereu contondentă, cu Asociația Municipală de Fotbal București.

Opiniile argumentate ale domnului Florin Alboiu cu privire la încălcarea de către AMFB a legilor și regulamentelor în vigoare vor fi susținute în totalitate și cu toate mijloacele materiale și financiare de către Asociația Sportivă Fotbal Club Progresul București. De asemenea, domnul Florin Alboiu are putere deplină de reprezentare în relația cu AMFB, conform hotărârii Consiliului Director din data de 01.08.2019.

PE TEREN, DECID DOAR ANTRENORII!

Din punct de vedere tehnic, cu privire la orice decizie de ordin sportiv cu referire la organizarea activității echipelor AS FC Progresul București, autoritate deplină are Consiliul Tehnic format din antrenorii clubului Progresul București. Directorul Consiliului Tehnic este domnul Dan Păun, acesta având în acest sezon și funcția de antrenor principal al echipei masculine de seniori (Liga 5 – AMFB). Antrenor principal al echipei feminine de senioare (Liga 3 – FRF) este domnul Viorel Turcu.

DINCĂ DE LA CARACAL NU A APĂRUT DIN SENIN! A FOST CREAT DE SISTEM, DE MILIȚIENI ȘI MAGISTRAȚI

Din acest punct de vedere, lansăm un ultim avertisment către numitul Lumînare Marian pe care îl sfătuim prietenește să înceteze orice acțiune directă sau indirectă care vizează antrenorii, jucătorii și staff-ul AS FC Progresul București. Deja avem suficiente probe pentru acuzația de corupție, conform legii 78/2000, însă dorim să îl păsuim până la retragerea onorabilă din funcție la finele anului 2019. Dacă nu va înțelege că timpul i-a expirat, vom declanșa toate procedurile legale, constând, în principal, în plângeri la Parchete și ANAF, care sunt oricum inevitabile având în vedere gravitatea faptelor din ultimii patru ani.

MAGISTRAȚII MERG LA SECȚIA SPECIALĂ

În ultimii doi ani, AS FC Progresul București a strâns probe suficiente pentru a demonstra că încălcarea normelor de ordine publică la nivel de AMFB și FRF este facilitată de complicitatea unor magistrați, în special din zona de influență a Tribunalului București și Judecătoriei Sectorului 6. În acest sens, Consiliul Director al AS FC Progresul București a decis, în unanimitate, sesizarea Secție pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, plângere ce va cuprinde toți magistrații care au nesocotit prevederile legii și voința legiuitorului, considerându-se creatori de legi într-un stat de drept din Comunitatea Europeană, inclusiv la adresa Președintelui Tribunalului București, care își ignoră, în mod iresponsabil, atribuțiile stabilite prin lege.

TRANSPARENȚĂ TOTALĂ!

AS FC Progresul București consideră că în domeniul sportului, un domeniul stabilit de lege de interes public, sunt aplicabile în integralitate principiile transparenței decizionale. Federația Română de Fotbal și Asociația Municipală de Fotbal București se consideră stat în stat, deoarece susțin că deciziile emise sunt confidențiale și acestea nu sunt de nasul publicului. AS FC Progresul București nu este interesat de opinia infractorilor, uzurpatorilor și/sau clonelor și, în acest sens, va face publică orice informație care are importanță pentru fotbal, indiferent că vorbim de practicanți sau de suporteri.

FINAL PRIMA PARTE A COMUNICĂRII. PARTEA A DOUA – RĂZBOIUL CLONELOR – VIZEAZĂ DIRECT PARTICIPAREA ÎN LIGA 5 și ORICE ALTĂ COMPETIȚIE