Acasă Stiri COMUNICATE COMUNICAT | AS FC Progresul București solicită Tribunalului București dizolvarea FRF

COMUNICAT | AS FC Progresul București solicită Tribunalului București dizolvarea FRF

6829
1


COMUNICAT

Având în vedere că activitatea FRF se afundă în zona ilicitului și se desfășoară cu încălcarea normelor de ordine publică, iar în ultimul an acțiunile persoanelor care se pretind conducători ai FRF s-au îndreptat, în mod fățiș, împotriva intereselor fotbalului românesc, AS FC Progresul București consideră că a venit momentul impunerii supremației legii, în conformitate cu art.1 alin. (3) și (5) din Constituția României.

Timp de patru ani, AS FC Progresul București a depus toate eforturile posibile pentru a determina conducătorii efemeri ai FRF să întreprindă demersurile necesare pentru reintegrarea activității FRF în zona legalității, însă refuzul acestora a fost categoric și sistematic.

Deoarece Federația Română de Fotbal este unica autoritate publică centrală, de interes național, având statut de utilitate publică, în ramura sportivă fotbal, fiind autorizată în acest sens de Ministerul Tineretului și Sportului, AS FC Progresul București consideră că este intolerabil ca aceasta să își desfășoare activitate cu încălcare prevederilor Legii nr.69/2000 în baza căreia funcționează.

De această situație se fac vinovați și cei care prin votul exprimat, în condițiile în care nu au calitatea de membri ai FRF, girează gruparea care s-a instalat la conducerea FRF.

Pe această cale, AS FC Progresul București informează opinia publică cu privire la demersul pe care nu și l-a dorit, dar pe care a fost, practic, forțată de situație să îl facă. Concret, AS FC Progresul București a înregistrat ieri CEREREA DE DIZOLVARE A FEDERAȚIEI ROMÂNE DE FOTBAL, fiind format pe rolul Tribunalului București dosarul nr.11431/3/2019.

Dorim ca acest demers să fie unul transparent, motiv pentru care îl și prezentăm mai jos.

Situația în care a fost adusă FRF este mai gravă decât cea de la Federația Română de Tenis, deoarece nu mai este posibilă convocarea legală a Adunării Generale, în conformitate cu Actul Constitutiv, neactualizat de la reorganizarea federației în anul 2002, iar jurisprudența recentă a instanțelor de judecată este elocventă.

Sperăm ca instanța care va judeca CEREREA DE DIZOLVARE A FRF să fie nepărtinitoare și să nu țină cont de interesele majore care gravitează în jurul fotbalului, iar singurul reper să fie legea.

În încheiere, menționăm că, mai devreme sau mai târziu, atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au contribuit la această stare de fapt va fi solicitată.

CEREREA DE DIZOLVARE A FRF – DOSAR NR.11431/3/2019

Tribunalul București - Progresul București - Cerere de dizolvare a FRF

Comentariile sunt închise.